Intră acum și în grupul de
Un adolescent în vârstă de 17 ani din comuna Marginea este cercetat penal după ce a luat mașina fratelui său și a fost prins în trafic la volan.
Duminică, în jurul orei 12.10, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea au oprit pentru control autoturismul marca VW ce se deplasa pe drumul comunal strada Teiului de pe raza comunei Marginea.
La volan a fost identificat un adolescent de 17 ani, localnic, care a oprit autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului, iar la vederea organelor de poliție s-a aplecat jos și a trecut pe scaunul pasagerului, deși se afla singur în autoturism.
În continuare, au fost efectuate verificări asupra autoturismului marca Volkswagen constatându-se faptul că acesta are inspecția tehnică periodică și polița RCA valabile, proprietar fiind fratele șoferului.
Fiind întrebat cu privire la împrejurările în care a intrat în posesia autoturismului, adolescentul a spus că l-a luat din fața casei, fără știrea fratelui său sau a altor persoane.
De asemenea, acesta a precizat faptul că a luat cheile autoturismului dintr-un dulap din imobilul în care locuiește împreună cu părinții săi.
În acest caz se fac cercetări conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.