Intră acum și în grupul de
Un bărbat din municipiul Suceava care a condus beat și a provocat un accident în Stroiești este cercetat penal.
Potrivit anchetei polițiștilor, s-a stabilit că sâmbătă, în jurul orelor 1540, un bărbat de 71 de ani din Suceava a condus un autoturismul marca VW pe DJ 209D în Stroiești, având direcția de deplasare dinspre Primăria Stroiești către DN 17.
![](https://cdn.newsbucovina.ro/wp-content/uploads/2024/03/WhatsApp-Image-2024-03-16-at-16.39.41_16ceebe5-1024x768.jpg)
După un sector de drum în curbă, din cauza faptului că nu a adaptat viteza la condițiile de drum și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă și a intrat în coliziune cu un autoturism Audi care era parcat în fata unui imobil, în afara carosabilului.
În urma impactului, autoturismul VW a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a acroșat un autoturism Dacia, care era de asemenea parcat în afara carosabilului și s-a răsturnat pe cupolă.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale la cele trei autoturisme. Conducătorul auto a refuzat la fața locului să fie transportat la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, iar rezultatul testului a fost de 0.84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz șoferul este cercetat penal pentru ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Intră acum și în grupul de