Medicii de familie sunt invitati sa semneze contractul-cadru cu ministerul


Intră acum și în grupul de

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, suceveanul Cristian Irimie, a că ministerul pe care îl reprezintă a reuşit să rezolve solicitările medicilor de familie astfel âncât în momentul de faţă să nu mai existe motive ca aceştia să nu dorească să semneze contractele cadru pentru anul 2011. Irimie şi-a exprimat convingerea că aceste contracte vor fi repede semnate astfel încât pacienţii să nu fie afectaţi.

„Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii, solicitările medicilor de familie au fost rezolvate”, a subliniat Cristian Irimie, adăugând că Ministerul Sănătăţii a făcut demersuri şi s-a inclus în contractul-cadru un spor de sută la sută pentru medicii de familie din Delta Dunării. „În plus, valoarea punctului a crescut la trei lei pe pacient la serviciu per capita de la la 2,1 lei, cât era prevăzut, iar la plata pe serviciu a crescut de la 0,9 la 1,80. De asemenea, pe lista de servicii au fost trecute servicii noi care până în 2011 erau trecute la plata per capita”, a mai explicat Irimie.

Secretarul de stat a menţionat că bugetul unui medic de familie se constituie din 50 % plata pacienţilor asiguraţi înscrişi pe lista medicului de familie şi 50 % din plata serviciilor, iar în contextul în care în timpul a cinci ore de program un medic poate realiza 20 de consultaţii, la un număr maxim de consultaţii, într-o lună, poate câştiga brut, numai din plata pe servicii, aproximativ 5. 000 de lei.

„Noi am decis introducerea acestui contract-cadru pe doi ani pentru că am considerat că este nevoie de predictibilitate în sistem. Normele de aplicare ale acestui contract cadru se fac anual tocmai pentru că bugetul alocat este anual şi pot apărea diferenţe de la un an la altul, diferenţe care, noi suntem convinşi că în sistemul de sănătate vor fi în plus şi nu în minus”, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Cristian Irimie a mai declarat că discuţii cu reprezentanţii medicilor de familie vor mai avea loc la Ministerul Sănătăţii şi CNAS şi că se aşteaptă decizia acestora. „Ar fi benefic pentru sistem ca acest contract să fie semnat cât mai repede pentru ca să nu sufere pacienţii”, a spus Irimie.

Centrele de permanenţă din judeţul Suceava vor fi prioritatea majoră

Cu ocazia conferinţei de presă Cristian Irimie a atacat şi subiectul centrelor de permanenţă, lăsând să se înţeleagă faptul că nu va fi deloc blând cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava dacă aceasta nu a luat măsurile necesare şi suficiente pentru deschiderea a cât mai mult asemenea centre.

Irimie a subliniat că un alt aspect în cadrul medicinii primare este organizarea centrelor de permanenţă unde medicii de familie pot să-şi rotunjească veniturile, menţionând că alocarea bugetară a fost crescută şi la plata pe ora de gardă la centrele de permanenţă.

Irimie a atras atenţia că va avea o discuţie „neprietenoasă” cu conducerea DSP Suceava în condiţiile în care are informaţii că pe raza judeţului au fost înfiinţate doar două centre de permanenţă în condiţiile în care judeţul se întinde pe o suprafaţă mare şi că primari din localităţi mari din judeţ şi-au exprimat disponibilitatea şi sprijinul pentru deschiderea de centre de permanenţă.


Intră acum și în grupul de