„Salvati Planeta”, o provocare la care elevii din centrele de plasament din Suceava au raspuns pozitiv

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” Suceava, în colaborare cu Palatul Copiilor Suceava şi Iulius Mall Suceava, au organizat joi, 2 iunie 2011 acţiunea „Salvaţi Planeta”, la care au participat elevi din 17 unităţi de învăţământ şi din 3 Centre de Plasament sucevene, informează Cosmin Emanuel Sposob, coordonatorul manifestării.

Potrivit acestuia, „Salvaţi Planeta” a avut loc în incinta Iulius Mall Suceava şi a constat într-un concurs intitulat „Planeta în pericol”, care a numărat trei probe: parada ECO, proba de inteligenţă cu întrebări de cultură generală pe tema ECO şi proba de aptitudini, unde fiecare participant şi-a etalat talentul în cântece, poezii, scenete de teatru, toate cu subiect ECO – „Salvaţi Planeta”.

Coordonatorul manifestării mai precizează că cei 59 de concurenţi s-au prezentat care mai de care cu diverse costume confecţionate din materiale reciclabile, costume confecţionate din bidoane, plastic, ziare, maculatură scrisă ş.a.

Cosmin Emanuel Sposob mai informează că juriul concursului a avut următoarea componenţă: Angela Zarojanu, subprefectul municipiului Suceava, Diana Bucătar, reprezentant al Biroului Parlamentar al deputatului Sanda Maria Ardeleanu, prof. Iulia Murariu, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava – care a asigurat haine, uniforme şcolare noi, rechizite şcolare şi dulciuri pentru copiii veniţi din Centrele de Plasament participante la concurs, Iliuţă Cocriş, director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, prof. Narcisa Ştefănescu, vicepreşedintele Asociaţiei „EUROACTIV” Suceava şi insp. şcolar prof. Marinela Cristina Cimpoeşu, în calitate de preşedinte al juriului.

Potrivit coordonatorului acţiunii de la Iulius Mall, unităţile participante la concurs au fost: Şcoala cu cl. I – VIII Vereşti, Şcoala cu cl. I – VIII „Miron Costin” Suceava, Şcoala cu cl. I – VIII Plopeni, Şcoala cu cl. I – VIII Berchişeşti, Şcoala cu cl. I – VIII Ipoteşti, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Şcoala cu cl. I – VIII Calafindeşti, Şcoala Creştină Filadelfia Suceava, Şcoala cu cl. I – VIII Bosanci, Şcoala cu cl. I – VIII Şerbăuţi, Şcoala cu cl. I – VIII Băneşti, C.P. Speranţa Suceava, C.P. Mihail şi Gavril Solca, Serviciul de tip alternativ Fălticeni, Şcoala cu clasele I – VIII Ciprian Poprumbescu, Şcoala cu cl. I – VIII „Ion Irimescu” Fălticeni.

„Din cei 59 de concurenţi care au fost la înălţime cu cele mai ingenioase ţinute, dar şi cu cele mai frumoase momente pregătite de ei, 20 au fost remarcaţi de juriu şi declaraţi finalişti, printre care: Premiul I, cu cel mai mare punctaj l-au obţinut elevele Diana Anchidim şi Andreea Ichim, de la Şcoala „Miron Costin” Suceava, coordonate de prof. Elena Adrobotoaie. Tot pe locul I s-a situat şi elevul Florinel Alexandru Tanase, de la Şcoala din Plopeni, coordonat de prof. Mihai Greciuc care a încântat publicul cu melodii specifice Zilei Mediului şi „Salvaţi Planeta”, alături de elevii Şcolii din Şerbăuţi care au avut cele mai frumoase costume ECO, obţinând din partea juriului tot locul I. Locul II şi III au fost obţinute de elevii de la Şcoala Creştină Filadelfia Suceava, Ipoteşti, Vereşti, de la Centrele de Plasament „Speranţa” Suceava şi de la Serviciul alternativ din Fălticeni.

Ceilalţi concurenţi au obţinut menţiuni. Toţi copiii au primit din partea organizatorilor dulciuri oferite de Grupul de Firme ORIZONT, iar elevii Centrelor de Plasament „Speranţa”, „Mihail şi Gavril” din Solca şi Serviciul Alternativ din Fălticeni au primit uniforme şcolare, rechizite, haine, jucării şi dulciuri, oferite de elevii claselor a IX-a coordonaţi de prof. Dan Popescu, directorul C.N. „Ştefan cel Mare” Suceava şi însoţiţi de prof. Iulia Murariu care a fost şi membru al juriului”, a mai arătat Emanuel Sposob.

Concursul a fost coordonat de prof. Raluca Alexa, prof. Narcisa Ştefănescu, prof. Marinela Cristina Cimpoeşu şi Cosmin Emanuel Sposob, în calitate de membru în Consiliul Director al preşedintele Asociaţiei ”EUROACTIV” Suceava.