Un incendiu la o stână la Vatra Dornei a pus în pericol pădurea din apropiere


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari ai Detașamentului de pompieri Vatra Dornei au intervenit, vineri după amiaza, cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o stână din municipiul Vatra Dornei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat la construcțiile din lemn ale stânei, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, existând pericolul de propagare la fondul forestier.

Din cauza terenului accidentat și a zonei inaccesibile autospecialelor, pompierii militari au realizat un dispozitiv de intervenție cu o lungime de aproximativ 200 de metri.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de o oră.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un foc deschis în spații închise.

În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au lichidat incendiul înainte ca acesta să se propage la fondul forestier.


Intră acum și în grupul de