Un bărbat din Păiseni și-a strivit piciorul după ce s-a răsturnat cu un mini buldoexcavator


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Păiseni a ajuns luni seara la spital după ce s-a răsturnat cu un mini buldo-excavator și și-a prins piciorul sub utilaj.

Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, bărbatul de 46 de ani are în proprietate cu soția sa o gospodărie în satul Păiseni din comuna Cornu Luncii și dețin un mini buldo-excavator marca Volvo care este manevrat și folosit de bărbat pentru efectuarea unor lucrări diverse pentru uz propriu.

Luni după amiaza în jurul orei 16.45, după efectuarea unor lucrări în livada gospodăriei, bărbatul a decis să spele acest mini buldo-excavator și în timp ce manevra brațul, utilajul s-a dezechilibrat, iar în cădere i-a prins piciorul stâng între cadrul metalic al habitaclului și pământ, provocându-i leziuni.

Soția bărbatului a sunat la 112, iar până la sosirea la fața locului a echipajelor de poliție și de ambulanță bărbatul și-a eliberat piciorul de sub utilaj.

El a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni cu diagnosticul de traumatism antepicior stâng prin strivire.


Intră acum și în grupul de