Intră acum și în grupul de
Pe data de 6 iulie 1961, un tânar vizionar, pe nume Gerard Mulliez, deschidea primul sau magazin la Roubaix în cartierul “Hauts-Champs”. A fost un drum lung de atunci şi până în vremurile de astăzi şi nu de puţine ori cu tot felul de greutăţi dar 50 de ani mai tarziu, grupul Auchan, devenit internaţional, numără 574 de hipermarketuri şi 750 supermarketuri în 12 ţări, iar pe piaţa din România, Auchan a putut fi întâlnit începând cu anul 2006.
Pe parcursul lunii martie a acestui an, grupul Auchan a aderat la pactul mondial Global Compact, sub egida ONU, care reuneşte organizaţii din lumea întreagă în jurul valorilor fundamentale prevăzute în carta drepturilor omului şi normelor internaţionale referitoare la muncă şi protejarea mediului înconjurător.
Şi pentru că miercuri, 6 iulie 2011, s-a sărbătorit un dublu eveniment: 50 ani de Auchan în lume şi cinci ani de Auchan în România, la hipermarket-ul din Suceava a fost o mare petrecere cum era şi normal.
Momentul de sărbătoare nu a afectat în niciun fel activitatea hipermarketului, clienţii întâlnind şi astăzi acelaşi profesionalism cu care au fost obişnuiţi la fel cum o vor putea face şi de acum încolo, zilnic, între orele 8:00 – 22:30.