Un bărbat s-a rănit grav la Șcheia după ce a căzut de pe un acoperiș


Intră acum și în grupul de

Poliția din Șcheia a fost sesizată, joi după amiaza, prin apel de urgență la 112 cu privire la un accident grav în care o persoană a căzut de pe un acoperiș de la o înălțime de aproximativ cinci metri.

Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, apelul a fost efectuat de un locatar care a declarat că victima, proprietarul locuinței, se afla la imobil pentru a curăța acoperișul de resturi vegetale pentru a putea fluidiza scurgerea apei din burlanul aflat pe acoperișul respectiv. Astfel, bărbatul a urcat de pe pervazul geamului pe acoperiș, moment în care a alunecat și a căzut de la o înălțime de aproximativ 5 metri în livada din spatele locuinței.

La momentul impactului, victima era conștientă, însă prezenta multiple leziuni. Echipajul medical sosit inițial la fața locului a constatat că zona în care se afla victima era greu accesibilă din cauza spațiului îngust. Astfel, a fost solicitat sprijinul echipei SMURD, care a reușit să recupereze persoana și să o transporte către echipajul medical pentru acordarea primului ajutor.

Bărbatul cu diagnosticul „politraumatism prin cădere de la aproximativ 5 metri” a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de