Intră acum și în grupul de
Potrivit acesteia, festivitatea de deschidere a anului de învăţământ 2011-2012 s-a desfăşurat începând cu ora 09.00, în prezenţa rudelor şi a prietenilor elevilor de anul I, precum şi a membrilor comunităţii locale.
După intrarea în formaţie a Drapelului de luptă şi intonarea imnului de stat, colonelul Costel Laurenţiu Hopu, comandantul unităţii a adresat celor prezenţi câteva cuvinte de bun venit, felicitându-i pe elevii din anul I pentru alegerea profesiei de jandarm: „Vă îndemn ca în aceşti doi ani să vă lăsaţi coordonaţi nu doar de instructorii militari, ci mai ales de voi înşivă. Învăţaţi să fiţi proprii voştri dascăli, << cei mai buni şi cei mai aspri >> , după cum spunea şi Nicolae Iorga (…)
În comunicat se arată că a mai luat cuvântul şi Vasile Tofan, primarul municipiului Fălticeni, care a punctat importanţa evenimentelor Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, în viaţa comunităţii locale.
După încheierea festivităţii, elevii de anul I au vorbit cu părinţii şi cu prietenii prezenţi la activitate, urmând să înceapă orele de curs cu prima oră de dirigenţie.
După două săptămâni de pregătire, emoţiile elevilor jandarmi, dar şi ale părinţilor şi ale apropiaţilor acestora se vor resimţi din nou la ceremonia de desfăşurare a jurământului militar care va avea loc sâmbătă, 1 octombrie 2011”, mai precizează Irina Airinei în comunicatul de presă.