Băut și cu permis falsificat, un bărbat din Udești a fost depistat circulând în Suceava cu soția și cei trei copii în mașină


Intră acum și în grupul de

Patrula de siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliția Municipiului Suceava a oprit, duminică seara un autoturism Volkswagen pe strada Calea Unirii, în apropierea stației de combustibili, în direcția cartierului Burdujeni.

La volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna Udești, iar pasageri erau soția sa și cei trei copii minori ai lor. În timpul verificării documentelor, s-a constatat că permisul de conducere prezentat, emis de autoritățile din Ucraina, era deteriorat. Mai mult, verificările ulterioare au dezvăluit că permisul fusese achiziționat de sucevean de la un cetățean ucrainean, pe teritoriul Italiei și nu era valabil.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,58 mg/L alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost testat cu aparatul DrugTest Drager, rezultatul fiind negativ. El a fost ulterior condus la U.P.U. Suceava pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Din investigații a reieșit că bărbatul nu a deținut niciodată un permis de conducere emis de autoritățile române și nici nu a avut un pașaport valabil din 2018 până în prezent. În plus, autoturismul a fost încredințat de soția sa, deși aceasta știa că bărbatul nu deține un permis de conducere valabil.

În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”.


Intră acum și în grupul de