Un adolescent de 17 ani a murit, duminică dimineața, după ce s-a aruncat de la etajul trei al blocului în care locuiește.
Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată duminică la ora 4: 25 prin intermediul 112, de către un tânăr de 17 ani din Suceava cu privire la faptul că fratele său s-a aruncat pe geam.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că apelantul locuia împreună cu mama sa și cu fratele său de 17 ani într-o garsonieră de la la etajul al treilea al unui bloc.
În jurul orelor 04:16, în timp ce dormea, întrucât a simțit frig în cameră, mama s-a trezit și a observat că geamul este deschis, iar fiul său nu se află în cameră. În momentul în care s-a uitat pe geam, l-a observat pe acesta căzut pe pământ, în fața blocului.
La fața locului s-a prezentat un echipaj medical din cadrul SAJ Suceava, care a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, fără succes, la ora 05:05 fiind declarat decesul acestuia . Mama băiatului a declarat că fiul său suferea de o formă de depresie și se afla sub tratament medical.
În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliției Mun. Suceava, B.I.C, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.






