Poliția Orașului Salcea a fost sesizată, vineri dimineața în jurul orei 7:00, prin 112 de către un localnic din comuna Siminicea care a anunțat că vecinul său a fost găsit decedat în curtea locuinței, prezentând urme de carbonizare.

Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat că persoana decedată, un bărbat de 69 de ani, locuia singur în satul Siminicea. Cu o seară înainte, pe 01.05.2025, în jurul orei 20:00, un vecin care îl ajuta frecvent cu treburile gospodărești și îi asigura hrana a vizitat locuința bărbatului pentru a hrăni animalele și a-i administra medicamentele prescrise, acesta fiind recent externat din spital din cauza unei afecțiuni cardiace.
A doua zi dimineața, în jurul orei 06:45, același vecin a revenit și a descoperit trupul neînsuflețit al bărbatului în curte, moment în care a alertat autoritățile.
Un echipaj medical SMURD Suceava s-a deplasat la fața locului, constatând decesul la ora 07:16. În urma cercetărilor, locuința a fost găsită încuiată, fără urme de răvășire. În curte, la aproximativ 4 metri de ușa casei, a fost identificată o găleată conținând circa 2 litri de combustibil tip benzină, iar lângă cadavru s-a găsit un pachet de chibrituri.
Din relatările vecinilor, bărbatul suferea de depresie în urma decesului soției sale și a problemelor de sănătate, menționând în trecut intenții de a-și pune capăt zilelor. Acesta era în relații bune cu toți vecinii și nu avea conflicte cunoscute.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Suceava pentru necropsie, în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului. Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „ucidere din culpă”, urmând ca cercetările să fie continuate de unitatea de parchet competentă, în funcție de rezultatele necropsiei.





