Echipa IndustrialPizza răsplătește elevii Școlii Gimnaziale „Jean Bart” în cadrul activității „Italia-Cultură și civilizație”


Intră acum și în grupul de

Elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială „Jean Bart”, coordonați de doamna profesor Sabina Măzăruși, au avut parte de o surpriză inedită și delicioasă în cadrul activității „Italia-Cultură și civilizație” , din partea echipei IndustrialPizza. Acțiunea a fost organizată în colaborare cu conducerea școlii, reprezentată de Director Gabriela Ceornodolea.

Evenimentul a făcut parte dintr-un proiect educațional dedicat descoperirii tradițiilor italiene, unde copiii au învățat despre istoria pizzei, au adresat întrebări despre ingrediente, metode de preparare și originea acestui preparat emblematic. Impresionați de interesul elevilor, reprezentanții IndustrialPizza au decis să le ofere o surpriză delicioasă.

„Ne-a bucurat entuziasmul copiilor și am vrut să le oferim un mic răsfăț pentru pasiunea cu care au participat la activitate. Pizza este simbolul culturii italiene, iar noi suntem onorați că am putut contribui la această  lecție interactivă”, a declarat Sergiu Iftode, managerul IndustrialPizza.

Atmosfera a fost una festivă, elevii savurând pizza în timp ce schimbau impresii despre cele învățate. Profesorii au lăudat inițiativa și au subliniat importanța colaborării dintre școală și mediul local de afaceri în sprijinul educației. Activitatea „Italia-Cultură și civilizație” face parte dintr-un calendar educațional mai amplu, care își propune să aducă lumea mai aproape de copii, prin gust, cunoaștere și experiențe autentice.

„Cred că astfel de momente rămân în memoria copiilor ca lecții valoroase- nu doar despre alte culturi, ci și despre generozitate, parteneriat și bucuria de a învăța altfel”, a declarat profesor Sabina Măzăruși.

După o călătorie imaginară în Italia, elevilor li s-a citit bucuria în ochi, spunând că: „A fost o lecție delicioasă! N-am știut că pizza are o istorie atât de lungă. Acum mi se pare și mai gustoasă.”.

Mulțumiri au fost aduse echipei IndustrialPizza pentru generozitate, implicare și bucuria adusă copiilor! Prin gestul vostru, ați transformat o lecție despre cultură într-o amintire frumoasă și gustoasă.

„Ne bucurăm să avem alături parteneri care cred în educație și în puterea zâmbetului copiilor”, au arătat participanții.


Intră acum și în grupul de