Sucevean depistat la volan în PTF Siret având permisul suspendat


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret cercetează un cetățean român care a fost depistat la volanul unui autoturism, deși avea permisul de conducere suspendat.

Potrivit STPF Suceava, miercuri, 14 mai a.c., în jurul orei 9.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din România, un cetățean român, domiciliat în județul Suceava. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, conducea un autoturism înmatriculat în România.

Odată cu pașaportul, la solicitarea polițiștilor de frontieră, șoferul a prezentat și actele mașinii, însă în urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că dreptul de a conduce al bărbatului a fost suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce a fost suspendată, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Intră acum și în grupul de