Intră acum și în grupul de
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați, sâmbătă seara, despre un incident pe varianta de ocolire a Sucevei, în localitatea Pătrăuți, unde mai mulți șoferi au raportat explozii de cauciuc după ce au intrat cu autoturismele într-o groapă de mari dimensiuni formată pe carosabil.
O patrulă de poliție s-a deplasat la fața locului, constatând că, în jurul orei 21:05, șase autoturisme care circulau din direcția Șcheia spre Pătrăuți au fost avariate după ce au lovit un crater în asfalt. Anvelopele mașinilor au explodat, autovehiculele rămânând în pană pe marginea drumului.
Polițiștii au securizat zona cu balize semnalizatoare, au dirijat circulația și au contactat reprezentanți ai Drumurilor Naționale. Aceștia au ajuns la fața locului în jurul orei 23:20, acoperind groapa și semnalizând corespunzător zona pentru a preveni alte incidente.
Conducătorii auto implicați au fost legitimați și testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Aceștia au fost informați că se pot prezenta în termen de 24 de ore la unitatea de poliție pentru eliberarea autorizațiilor de reparație și că pot iniția acțiuni civile împotriva administratorului drumului pentru recuperarea prejudiciilor.
Administratorul drumului urmează să fie sancționat contravențional după finalizarea documentațiilor și stabilirea prejudiciilor.
Intră acum și în grupul de