Intră acum și în grupul de
O familie din comuna Mitocu Dragomirnei a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) a Spitalului Județean Suceava, după ce a consumat un preparat din ciuperci care le-a provocat o intoxicație. Incidentul a fost semnalat miercuri seara.

Potrivit anchetei polițiștilor, o tânără de 29 de ani, împreună cu soțul său și fiica lor, au consumat în cursul zilei de 28 mai 2025 un preparat din ciuperci gătit de femeie.
Ciupercile fuseseră culese de familie în toamna anului 2024.
În după-amiaza aceleiași zile, femeia a început să acuze stări de greață și dureri abdominale, simptome resimțite ulterior și de ceilalți membri ai familiei. Aceștia s-au prezentat la UPU Suceava, unde au fost diagnosticați cu intoxicație involuntară cu ciuperci.
Toți trei au rămas internați pentru investigații medicale de specialitate. Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, urmând să se stabilească circumstanțele exacte ale incidentului.
Intră acum și în grupul de