Drumuri afectate de ploile abundente în comunele Baia și Vulturești


Intră acum și în grupul de

Precipitațiile abundente din ultimele zile au cauzat probleme importante pe unele drumuri din județul Suceava, afectând circulația și siguranța publică în mai multe localități.

În comuna Baia, satul Bogata, polițiștii Postului de Poliție Baia au constatat, în data de 28 mai 2025, că două tronsoane de drumuri comunale – strada Prunului și strada Viitorului – au fost grav avariate din cauza unei surpări de teren pe o distanță cuprinsă între 15 și 30 de metri.

Fenomenul a fost provocat de ploile torențiale, care au dus la denivelări, prăbușiri parțiale ale asfaltului și deteriorarea structurii de rezistență a drumurilor. Surparea pune în pericol siguranța circulației rutiere, accesul vehiculelor fiind afectat. Primăria comunei Baia a fost informată, iar în prezent se intervine pentru remedierea drumurilor și restabilirea condițiilor de siguranță. Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale în gospodăriile din zonă.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești au identificat o altă situație critică în satul Valea Glodului, comuna Vulturești, unde varianta ocolitoare ce traversează râul Șomuzul Mic a fost avariată de creșterea nivelului apei, în contextul Codului Portocaliu de precipitații emis de meteorologi. La fața locului s-a deplasat primarul comunei Vulturești, Salamaha Cornel, care a precizat că această variantă a fost creată în septembrie 2024, în zona unui pod vechi demolat, construcția noului pod fiind în curs. În zonă se află 15 locuințe cu aproximativ 30 de persoane, care nu au fost inundate și nu sunt în pericol. Un echipaj ISU Suceava a monitorizat situația, iar primarul a confirmat că firma responsabilă de lucrări a promis remedierea problemei de îndată ce condițiile meteo vor permite.


Intră acum și în grupul de