O tânără din Fălticeni a rămas fără portofel într-un club din Suceava


Intră acum și în grupul de

Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată, sâmbătă dimineața, de o tânără în vârstă de 23 de ani, domiciliată în municipiul Fălticeni, cu privire la faptul că, în noaptea de 30 spre 31 mai 2025, și-a pierdut sau i-a fost sustras portofelul în timp ce se afla într-un club din municipiul Suceava.

Din investigațiile efectuate, s-a stabilit că, în seara de 30 mai 2025, în jurul orei 23:00, tânăra s-a deplasat împreună cu o prietenă la clubul situat la subsolul Casei de Cultură a Sindicatelor, în zona centrală a municipiului Suceava. În jurul miezului nopții, aceasta a folosit bani din portofel pentru a plăti consumația, însă ulterior l-a lăsat pe o masă. La ora 01:00, a constatat dispariția portofelului. A solicitat sprijinul personalului clubului și al altor persoane prezente, dar nu a reușit să recupereze bunul, motiv pentru care a alertat poliția, suspectând un furt.

Portofelul, descris ca fiind de culoare negru cu gri, de dimensiuni mici, conținea cartea de identitate, carduri de cumpărături și o sumă nedeterminată de bani, care, conform declarației, nu era semnificativă.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările pentru infracțiunea de furt calificat în vederea identificării autorilor și recuperării bunului.


Intră acum și în grupul de