Copil de 5 ani din Părhăuți dat dispărut, căutat cu poliția și găsit teafăr după ce s-a ascuns într-un dulap din casă


Intră acum și în grupul de

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați, miercuri în jurul orei 12:00 prin 112 de femeie din satul Părhăuți, comuna Todirești, care a anunțat dispariția fiului său în vârstă de 5 ani.

Aceasta a declarat că minorul a plecat de la domiciliu și nu mai poate fi găsit.

Patrula de poliție s-a deplasat imediat la fața locului, unde a constatat că mama, care locuiește împreună cu cei doi copii minori, de 5 și 3 ani, se afla singură acasă, soțul fiind plecat la muncă în străinătate.

Potrivit declarațiilor, în jurul orei 11:00, femeia l-a văzut pe fiul său de 5 ani jucându-se în curte. Cinci minute mai târziu, când a ieșit să-l cheme în casă, a observat că acesta nu mai era în curte. A căutat copilul în curte și în împrejurimi, dar fără rezultat, ceea ce a determinat-o să alerteze autoritățile.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, copilul a fost găsit în interiorul locuinței, într-un dulap, unde se ascunsese de mama sa, pe motiv că nu dorea să meargă la grădiniță. Copilul nu prezenta urme de violență și nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Cazul a fost raportat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava pentru monitorizare și sprijin suplimentar.


Intră acum și în grupul de