Intră acum și în grupul de
La data de 6 iunie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Investigare a Criminalității din Mediul de Afaceri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au efectuat două percheziții domiciliare în județul Suceava, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Acțiunea, sprijinită de Poliția Municipiului Suceava și Secția de Poliție Rurală Dărmănești, a dus la ridicarea mai multor înscrisuri care constituie mijloace de probă în dosar.
Investigațiile au relevat că un cadru didactic din județul Suceava ar fi depus, în sesiunea 2024, la dosarul pentru obținerea gradației de merit, mai multe documente (adeverințe, diplome, certificate) aparent emise de instituții publice (școli, grădinițe) și organizații sau societăți comerciale din domeniul educației. Aceste documente ar fi fost falsificate, iar persoana în cauză știa că nu au fost emise de entitățile respective.
Mai mult, cadrul didactic ar fi declarat în fals în fața funcționarilor Inspectoratului Școlar Județean Suceava că documentele depuse certifică activitățile sale. În urma evaluării dosarului, candidata ar fi obținut în mod nelegal gradația de merit.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor procesuale necesare.
Intră acum și în grupul de