Rata abandonului scolar se mentine constanta in judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Conform statisticilor realizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, media totală pe judeţul Suceava în ceea ce priveşte abandonul şcolar a scăzut în anul şcolar 2010-2011 la nivelul judeţului nostru, comparativ cu anii trecuţi.

„Vorbim despre două situaţii: rata abandonului pe niveluri de învăţământ şi rata abandonului pe mediul rural şi urban”, a explicat Laura Hacman, purtător de cuvânt în cadrul IŞJ Suceava.

Potrivit acesteia, în anul şcolar 2010-2011 la învăţământul primar au abandonat şcoala 69 de copii din 32.392, la învăţământul gimnazial au abandonat 177 de copii din 33.791, la învăţământul liceal 93 din 30.267, iar la şcoala profesională 19 copii din 1.610, media totală per judeţ fiind de 358 din 98.060.

“În ceea ce priveşte rata abandonului şcolar înregistrat în mediul rural este de 4,2%, iar în mediul urban este de 1,8%. În anul şcolar 2010-2011 nu ne înregistrăm cu o rată crescută a abandonului şcolar, ci cu una constantă, raportând la anul şcolar 2009-2010”, a declarat pentru NewsBucovina.ro Laura Hacman.

În ceea ce priveşte motivele ce stau la baza renunţării la şcoală, purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava menţionează că este vorba despre dificultăţile materiale, modelul educaţional oferit de părinţi şi de fraţi, dezorganizarea familiei şi mai nou plecarea părinţilor la muncă în străinătate. „Sunt copiii care nu mai fac şcoală în România, însă sunt elevi în alte ţări”, a spus Laura Hacman, adăugând că majoritatea copiilor care abandonează şcoala sunt de etnie romă.


Intră acum și în grupul de