Un bărbat din Mitocu Dragomirnei, agresat de un consătean pentru că semințele pe care i le-a oferit nu au dat rod


Intră acum și în grupul de

Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată, sâmbătă seara, prin 112 de către un bărbat de 39 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei, care a raportat că a fost agresat de un alt bărbat, în vârstă de 44 de ani, din aceeași localitate.

Potrivit cercetărilor, incidentul a avut loc în jurul orei 18:00, pe strada Unirii, în curtea locuinței victimei, în timp ce aceasta efectua lucrări gospodărești.

Agresorul, în urma unei dispute legate de calitatea unor semințe care nu au dat rod, l-a lovit pe bărbat cu palma în zona feței și a distrus o motocoasă, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 600 de lei.

La fața locului nu a fost necesară intervenția unui echipaj de ambulanță.

Victima a fost informată cu privire la dreptul de a solicita un ordin de protecție provizoriu.

De asemenea, i s-a pus la dispoziție formularul pentru emiterea unui ordin de protecție, însă bărbatul a declarat că nu dorește să formuleze plângere penală pentru infracțiunile de „lovire sau alte violențe” și „distrugere”.

Polițiștii au întocmit un proces-verbal de constatare, iar cercetările continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor incidentului.


Intră acum și în grupul de