Un tractorist a avariat cu grebla atașată utilajului un autoturism și un gard în Vicovu de Jos


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați, sâmbătă în jurul orei 11:45, cu privire la un eveniment rutier produs pe drumul comunal „Câmp” din comuna Vicovu de Jos soldat cu pagube materiale.

În incident au fost implicate un tractor și un autoturism parcat.

Din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 75 de ani din Vicovu de Jos, posesor al unui permis de conducere valabil, conducea un tractor pe drumul comunal.

În timpul unei manevre de depășire a unui autoturism Ford Focus parcat în dreptul unui imobil acesta nu a păstrat distanța laterală corespunzătoare, acroșând autoturismul cu grebla atașată tractorului.

De asemenea, tractorul a avariat un gard și un stâlp al unei locuințe din aceeași localitate.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tractorul implicat nu este înmatriculat sau înregistrat în bazele de date.

Ca urmare, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”.

Tractoristul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002, iar ca măsură complementară, permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.


Intră acum și în grupul de