Intră acum și în grupul de
Un accident rutier grav s-a produs, marți, pe DN2, în localitatea Grănicești.

Polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți s-au deplasat la fața locului și au constatat că, la data de 14.07.2025, în jurul orei 11:40, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 71 de ani, din orașul Siret, care se deplasa dinspre municipiul Suceava către comuna Grănicești pe DN E85, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară cap tractor condusă de un bărbat de 43 de ani din municipiul Bacău.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a rămas încarcerat, iar echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „ucidere din culpă”, cercetările fiind în curs pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Intră acum și în grupul de