ISJ Suceava a inaintat catre MECTS planul de scolarizare 2012-2013 (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2012-2013 al judeţului Suceava avizat de Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar a fost finalizat şi înaintat pentru aprobare la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Documentul cuprinde anexe cu detalii de grupe/clase şi efective pentru toate nivelurile de învăţământ, a informat şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi.

„Astfel, pentru învăţământul preşcolar au fost propuse 915 grupe cu 19.907 copii, faţă de anul curent, în care au fost aprobate şi funcţionează 983 de grupe, cu 24.055 copii. În anul care urmează vor fi mai puţine grupe din cauza faptului că o parte dintre copii se vor înscrie în clasa pregătitoare pentru şcoală”, a arătat Carcalete.

Potrivit acestuia, în învăţământul primar, având în vedere înfiinţarea clasei pregătitoare şi a clasei I, în condiţiile noii Legi a educaţiei, au fost propuse 1.842 clase, cu 39.915 elevi, comparativ cu situaţia din anul şcolar 2011-2012, de 1.628 clase, cu 31.172 elevi. Special pentru clasa pregătitoare, au fost propuse, conform estimărilor, 277 clase pentru 5.237 elevi, având în vedere funcţionarea cu o medie de 18 elevi/clasă. În clasa I, 354 de clase vor acoperi necesarul frecventării de către 6.607 elevi, conform estimărilor, faţă de anul curent, în care funcţionează 401 clase cu 7.799 elevi.

„La gimnaziu nu s-au înregistrat modificări semnificative (1.499 clase, cu 32.551, faţă de 1.494 clase, cu 31.824 elevi). Efectivele pentru clasa a V-a estimează un număr de 8.209 elevi, iar pentru clasa a VIII-a, 7.638 elevi”, a subliniat şeful IŞJ Suceava.

De asemenea, acesta a precizat că în învăţământul liceal de stat, pentru toate filierele, au fost incluse pe profiluri şi specializări, la propunerea unităţilor şcolare, 276 clase cu 7.728 elevi. În trei unităţi şcolare de nivel liceal au fost propuse specializări noi (Colegiul Economic – specializarea Estetică şi igiena corpului omenesc, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava – specializările Filologie şi Ştiinţe sociale, Colegiul Tehnic „Al. I.Cuza” Suceava – Servicii ).


Intră acum și în grupul de