Bărbat dispărut de acasă, găsit mort într-un șanț din comuna Bosanci


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ipotești au fost sesizați, miercuri la prânz, prin  112 de o femeie din Bosanci care a anunțat dispariția soțului vecinei sale, absent de aproximativ 24 de ore.

O patrulă s-a deplasat la fața locului unde a discutat cu soția persoanei dispărute.

Aceasta a declarat că, în data de 22.07.2025, în jurul orei 15:00, soțul ei, în vârstă de 84 de ani, a plecat de acasă pentru a solicita ajutor de la consăteni pentru tăierea paielor destinate hrănirii animalelor.

De atunci, acesta nu s-a mai întors, motiv pentru care a fost alertată poliția. Soția a menționat că bărbatul avea probleme de sănătate și obișnuia să consume frecvent băuturi alcoolice.

În timpul verificărilor, la ora 12:54, polițiștii au fost sesizați prin 112 despre găsirea unei persoane decedate într-un șanț din satul Bosanci.

La fața locului, pe strada Grigore Ureche, într-un șanț cu vegetație înaltă, a fost identificat bărbatul dispărut, constatându-se decesul acestuia.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava a confirmat decesul.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, împreună cu tehnicieni criminaliști, nu au fost identificate urme de violență pe corpul persoanei decedate, iar membrii familiei nu au ridicat suspiciuni privind cauzele decesului.

Având în vedere circumstanțele și vârsta persoanei, cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava pentru investigații suplimentare.Poliția continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor decesului.


Intră acum și în grupul de