Intră acum și în grupul de
Secția de Poliție Burdujeni din Suceava a fost sesizată, duminică la prânz, cu privire la un furt de bunuri dintr-un magazin situat în municipiu, iar o patrulă din cadrul secției s-a deplasat la fața locului pentru a investiga incidentul.
Apelanta, o angajată a unei firme de securitate, a declarat verbal că lucrează ca agent de securitate și că, la preluarea turei la ora 12:00, a observat un comportament suspect al colegului său, un bărbat de 55 de ani, aflat de asemenea în tura de securitate.
Aceasta a verificat vestiarul colegului și a descoperit o plasă ce conținea mai multe sticle de băuturi spirtoase consumate.
În urma analizei imaginilor de pe camerele de supraveghere, s-a constatat că bărbatul s-a deplasat în repetate rânduri în incinta magazinului, de unde a sustras mai multe sticle de băuturi spirtoase de 200 ml și țigări, trecând de casele de marcat fără a achita contravaloarea acestora.
Bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a recunoscut că, în intervalul orar 08:00-12:00, a sustras bunurile și le-a consumat în vestiar.
Prejudiciul, estimat la aproximativ 130 de lei, nu a fost recuperat, iar reprezentantul magazinului a declarat că societatea se va constitui parte civilă în procesul penal.
De asemenea, suspectul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o concentrație de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru că se afla sub influența alcoolului în timpul serviciului, acesta a fost sancționat cu o amendă de 300 de lei, conform Legii 333/2003.
Poliția a întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, iar cercetările sunt continuate de lucrătorii Compartimentului „Sisteme de pază” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Intră acum și în grupul de