EUROACTIV a intreprins o noua actiune pascala “Daruind de la inima – la inima”


Intră acum și în grupul de

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate EUROACTIV din Suceava a iniţiat în data de 11 aprilie 2012, acţiunea pascală “Dăruind de la inimă – la inimă” organizată la Centrele de Plasament “Mihail şi Gavril” din Solca şi „Sfântul Gheorghe” din Suceava, informează într-un comunicat de presă, preşedintele EUROACTIV, Mihai Greciuc.

Potrivit acestuia, în cadrul aceleiaşi acţiuni, elevii Grupului vocal „Visul Copiilor” al Asociaţiei EUROACTIV au cântat melodiile: „Hai veniţi!”, „Iubeşte-i pe părinţi!”, „Familia mea”, „Se cunoaşte că e Paşte” şi „Biserica iubirii”, urmaţi de soliştii vocali – Alexandru Tanase de la Şcoala Plopeni cu melodia „Tot mai sus”, Iulian Călinescu de la Şcoala Vereşti cu melodia „Aşa-s prietenii” – coordonaţi de prof. Mihai Greciuc.

De asemenea, soliştii vocali Anca Elvădeanu, Edi Hanuseac şi Cătălina Tătăruşanu elevi ai Palatului Copiilor din Suceava, coordonaţi de prof. Mihai Lungoci din cadrul aceleiaşi instituţii, care a asigurat şi sonorizarea spectacolului, au încântat copiii Centrelor de Plasament din Solca şi din Dolhasca cu cele mai frumoase cântece.

”Acţiunea a fost sprijinită de Grupul de firme ORIZONT Suceava prin domnul preşedinte Ioan Iftode care a oferit sucuri, biscuiţi şi cornuri cu ciocolată pentru toţi copiii, şi de Asociaţia Filantropică Creştin Medicală Christiana Suceava, de prof. Raluca Alexa şi de ec. Isabela Galeş. Acţiunea a fost coordonată de prof. Raluca Alexa, prof. Mihai Greciuc, Camelia Alexandriuc – cadru didactic la Şcoala cu clasele I – VIII << Miron Costin >> din Suceava şi de voluntarii Florin Burlacu şi Dan Mircea Nistor, studenţi asistaţi ai Serviciului alternativ de tip familial din Fălticeni.

Asociaţia Filantropică Christiana a donat copiilor de la Centrul din Dolhasca şi materiale igienico-sanitare, făină, ulei şi ingrediente pentru cozonacii şi pasca de Paşte”, se arată în document.

”Mulţumim doamnei Mioara Saftiuc – şefa centrului de la Dolhasca care a făcut un
gest frumos oferind o masă caldă elevilor musafiri ce au adus daruri copiilor de la Dolhasca”, transmite preşedintele EUROACTIV.

Tot în această periodă, ONG-ul EUROACTIV împreună cu Asociaţia Alecs Group – Suceava şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie a organizat la trei unităţi de învăţământ din mediul rural o campanie de informare şi conştientizare cu filmuleţe şi trasee aplicate de specialiştii implicaţi în cadrul acestei campanii. Şcolile vizitate de specialişti au fost din Vereşti, din Salcea şi din Hânţeşti.

Manifestările au avut loc şi cu sprijinul: Palatul Copiilor din Suceava, Asociaţia Filantropică Creştin Medicală Christiana din Suceava şi cu cel al elevilor Şcolii cu clasele I – VIII „Miron Costin” din Suceava.


Intră acum și în grupul de