Intră acum și în grupul de
Polițiștii de la Secția de Poliție Rurală 2 Ipotești au fost sesizați miercuri, 5 august 2026, în jurul orei 14:30, de un bărbat din satul Lisaura, comuna Ipotești, cu privire la faptul că a fost înșelat de o persoană necunoscută prin intermediul platformei OLX.
Din plângere reiese că bărbatul a comandat de la utilizatorul „Sorin” un smartphone marca iPhone 17 Pro Max. I s-a solicitat în avans suma de 60 de lei reprezentând taxa de transport, urmând ca la ridicarea coletului de la Easybox Sameday să achite și valoarea telefonului.
La data de 31 iulie 2026, persoana vătămată s-a deplasat la Easybox Sameday, a achitat cu cardul bancar suma de 5.000 de lei și a ridicat coletul. La deschidere a constatat că în interior se afla un alt telefon decât cel comandat, respectiv o replică de plastic a unui smartphone marca Samsung.
Bărbatul a contactat vânzătorul, care i-a transmis că îi va trimite produsul corect pe 3 august 2026. Acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care s-a adresat organelor de poliție.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. 1 din Codul Penal. Cercetările sunt continuate de lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Ipotești.
Intră acum și în grupul de







