Un accident rutier soldat doar cu pagube materiale s-a produs duminică seara, 16 august 2026, în parcarea complexului Iulius Mall din municipiul Suceava.

Potrivit polițiștilor din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava, în jurul orei 23:30, un bărbat de 35 de ani, a condus un autoturism Renault în incinta parcării de pe Calea Unirii. Pe fondul consumului de alcool, acesta a pătruns într-un sens giratoriu și a intrat în coliziune cu un arbore.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu consimțământul său, a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Intră acum și în grupul de





