Un incident rutier neobișnuit s-a produs joi, 20 august 2026, în jurul orei 09:20, pe Drumul Național 2E, pe raza comunei Marginea.

Doi bărbați, în vârstă de 77 și respectiv 67 de ani, circulau cu o căruță pe sectorul de drum unde se execută lucrări de înființare a rețelelor de apă, canalizare și gaze. Din cauza zgomotului produs de utilajele aflate în lucru, calul s-a smucit, iar cei doi au căzut din căruță pe partea carosabilă.
La fața locului s-au deplasat două echipaje medicale, SMURD și SAJ, care i-au preluat pe ambii bărbați și i-au transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru îngrijiri de specialitate.
Unul dintre ei a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral facial, cu pierdere de memorie, iar celălalt cu traumatism cranio-cerebral și plagă tăiată frontal stânga. Ambii se află în afara oricărui pericol.
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, cauza urmând să fie instrumentată de Postul de Poliție Marginea.
Intră acum și în grupul de





