Polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au intervenit sâmbătă, seara, după ce un bărbat din comuna Izvoarele Sucevei a anunțat, prin 112, că a fost agresat fizic.
La fața locului, oamenii legii l-au găsit pe apelant în stare de ebrietate. Acesta a relatat că, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict spontan pe raza satului Ghicea, în urma căruia un tânăr de 25 de ani l-a lovit de două ori și l-a amenințat cu moartea.
Polițiștii s-au deplasat pe DC Pohoniș pentru a-l identifica pe agresor.
În timpul deplasării, un autoturism Dacia Logan, despre care existau date că ar fi folosit de acesta, a încercat să evite echipajul.
Conducătorul a fost oprit, motorul a fost oprit, cheile preluate, iar tânărul a fost încătușat după ce a refuzat să coopereze la legitimare.
Verificările au arătat că plăcuțele de înmatriculare montate pe mașină (SV 85 AVB) erau false, fiind emise pentru un Audi A4, în timp ce Dacia Logan figura cu numere reținute de poliție. Seria de caroserie nu a putut fi identificată pe o suprafață pansonată, ci doar pe o bandă lipită din fabrică.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge.
Față de acesta a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, în legătură cu infracțiunile de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea sub influența alcoolului. Dosar penal a fost întocmit și pentru lovire sau alte violențe și amenințare.
Victima a refuzat să completeze formularul de cerere prevăzut de Legea 26/2024, însă i-a fost pus la dispoziție formularul pentru emiterea unui ordin de protecție.
Intră acum și în grupul de





