Acasă Radauti Un copil de 4 ani a căzut din autoutilitara aflată în mers,...

Un copil de 4 ani a căzut din autoutilitara aflată în mers, pe o stradă din Volovăț. Copilul a ajuns la UPU Suceava, iar tatăl său este cercetat penal

Sâmbătă, 29 august 2026, în jurul orei 12:45, un copil în vârstă de patru ani a suferit răni după ce a căzut din autoutilitara în care se afla, pe strada Avram Iancu din comuna Volovăț.

Incidentul s-a produs la scurt timp după ce vehiculul, o autoutilitară Mercedes-Benz, a plecat de la domiciliu.

La volan se afla tatăl minorului. Pe bancheta din față erau alți doi pasageri adulți, iar în spate, în picioare, se aflau copilul de patru ani și un alt minor, de 11 ani.

În timpul deplasării, copilul de patru ani a deschis portiera din dreapta spate și a căzut pe carosabil. Tatăl a solicitat imediat un echipaj al Serviciului de Ambulanță. Minorul a fost preluat și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-a stabilit diagnosticul de politraumatism, cu contuzii și suspiciune de fractură de bazin. Ulterior a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Suceava pentru investigații suplimentare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

La examinarea interiorului autoutilitarei, polițiștii au constatat că vehiculul nu era prevăzut, în partea din spate, cu banchetă. În locul acesteia se aflau scule cu acumulatori, cutii cu accesorii, piese și alte obiecte folosite la lucru.

În urma evenimentului a fost deschis dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Intră acum și în grupul de