Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată duminică, 30 august 2026, la ora 10.17, prin apel la 112, că o un tânăr s-a lovit de un stâlp în incinta cafenelei Krew Coffee și este inconștient.

La fața locului, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 10.15, un tânăr de 20 de ani din Vicovu de Sus se afla în cafenea, sub influența băuturilor alcoolice. Acesta s-a deplasat la un autoturism aflat la rând la drive-thru și a cerut bani conducătorului auto. Șoferul a refuzat și i-a cerut să se îndepărteze de mașină, iar tânărul a început să îi adreseze injurii.
Când conducătorul auto a deschis portiera pentru a coborî, tânărul a luat-o la fugă. Din cauza stării de ebrietate, nu a evitat stâlpul metalic al unui gard și s-a lovit la cap.
Un echipaj SMURD l-a preluat și l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și etilism.
Potrivit poliției, tânărul este cunoscut pentru consumul de alcool și pentru faptul că cere bani în zonă. A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
#VicovuDeSus #Suceava #Bucovina #politie #incident #SMURD #Radauti
Intră acum și în grupul de





