Asociația Ajungem MARI, cel mai mare program de sprijin socio-educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați din România, recrutează 20 de voluntari pentru centrele din Suceava, Gura Humorului și Solca. Înscrierile sunt deschise până pe 30 septembrie, pe ajungemmari.ro/devinovoluntar.

Modulul începe pe 1 noiembrie 2026 și ține până pe 30 iunie 2027. Voluntarii petrec trei ore pe săptămână, față în față, cu copiii: meditații, sprijin emoțional, ieșiri la muzeu sau la teatru. Pot candida persoane de cel puțin 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Pe parcurs sunt prevăzute consiliere și traininguri de selecție.
Campania din acest an pornește de la ideea că ecranele nu țin loc de modele. Un sondaj al Comisiei Europene arată că adolescenții din UE stau online, în medie, 4,5 ore pe zi în timpul săptămânii și peste 6 ore în weekend. În România, media de weekend ajunge la 6,7 ore. UNICEF notează că cei mici adoptă inteligența artificială de peste trei ori mai repede decât adulții, iar 1 din 10 recunoaște că cere sfatul AI pentru probleme personale.
„Copiii nu ajung MARI cu AI nu este o critică adusă tehnologiei, ci o observație: vorbesc tot mai mult cu ecranele, pentru că, de multe ori, este tot ce au la îndemână. Inteligența artificială nu poate înlocui prezența și căldura umană”, spune Iarina Taban, fondatoarea programului.
Spotul de campanie este regizat și filmat de actorul Alex Bogdan, ambasador Ajungem MARI, alături de Paul Tatcu. Vocea îi aparține Ramonei Dumitrescu.
De 12 ani, peste 13.000 de voluntari s-au alăturat programului. Anual sunt sprijiniți peste 3.500 de copii, în București și în 29 de județe, inclusiv Suceava, de o echipă de circa 1.500 de voluntari.
#AjungemMARI #voluntariat #Suceava #GuraHumorului #Solca #Bucovina #protectiaCopilului
Intră acum și în grupul de





