O femeie a fost rănită luni, 31 august 2026, pe DJ 178C, în localitatea Frătăuții Vechi, după ce a fost acroșată pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs în urma unei coliziuni spate-față între două autoturisme, în zona Farmaciei Farmacor.

Potrivit polițiștilor, evenimentul a avut loc în jurul orei 12:40.
Astfel, o femeie din comuna Frătăuții Noi conducea un autoturism Volkswagen pe DJ 178C, pe direcția Gălănești – Rădăuți. În momentul în care a ajuns în zona farmaciei, nu a păstrat o distanță suficientă de siguranță față de un alt autoturism Volkswagen, condus de un bărbat, care circula în fața sa și care oprise la trecerea de pietoni, semnalizată corespunzător cu marcaj și indicator, pentru a acorda prioritate unei femei angajate în traversare.
Șoferița a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul din față. În urma impactului, mașina care oprise la trecere a fost proiectată înainte și a acroșat femeia de pe trecerea de pietoni.
În urma accidentului, autoturismul condus de femeia din Frătăuții Noi a fost avariat, iar femeia de pe trecerea de pietoni a fost rănită. Aceasta a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde medicii i-au stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, cu plăgi frontale și mentonieră.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Aceștia dețineau permise de conducere valabile. Pietonul a fost testat cu etilometrul în modul pasiv, fără a se indica prezența alcoolului.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Intră acum și în grupul de





