Un accident rutier s-a produs vineri, 25 septembrie 2026, în jurul orei 00:39, pe strada Splaiul Solcii din comuna Arbore. Un tânăr de 19 ani, din localitate, a pierdut controlul unui autoturism Volkswagen și a lovit un arbore, apoi o movilă de pământ acoperită cu vegetație. Cei doi pasageri au fost răniți ușor.

Potrivit poliției, autoturismul circula dinspre strada Principală către strada Trandafirului. La un moment dat, conducătorul a pierdut direcția și a lovit cu partea laterală dreapta- față un copac aflat în stânga drumului, raportat la sensul de mers, după care a intrat în coliziune cu o movilă de pământ.
La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță. Cei doi pasageri au fost transportați la Spitalul Municipal Rădăuți. Un tânăr de 20 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, aflat pe locul din față dreapta, a fost diagnosticat cu plagă la antebrațul stâng și traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoștinței, fiind rănit ușor. Adolescentul de 16 ani din Arbore, pasager pe bancheta din spate dreapta, a prezentat plagă-contuzie frontală dreapta, contuzie toraco-abdominală și entorsă de coloană cervicală, de asemenea rănit ușor.
Conducătorul auto a refuzat inițial îngrijirile medicale și transportul la spital. A fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Din verificările în bazele de date ale Poliției Române a reieșit că tânărul de 19 ani nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Intră acum și în grupul de





