Acasă Social Mesajul Patriarhului Daniel la început de an universitar: tinerii, binecuvântare pentru familie,...

Mesajul Patriarhului Daniel la început de an universitar: tinerii, binecuvântare pentru familie, Biserică și societate

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj de binecuvântare studenților și cadrelor universitare, cu prilejul începerii anului universitar 2026–2027.

Patriarhul îi îndeamnă pe studenți să meargă înainte „prin înțelepciune, viață bună și dreaptă credință”, ca bucurie pentru părinți, profesori, Biserică și poporul român. Anul 2026 a fost declarat de Sfântul Sinod An omagial al pastorației familiei creștine și An comemorativ al sfintelor femei din calendar – mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame – pentru mărturisirea valorilor familiei creștine.

În mesaj, tinerii sunt descriși ca fiind în căutarea unei îndrumări spirituale și a unei formări intelectuale de calitate. Studentul ortodox, iubitor de Dumnezeu și de semeni, este chemat să mărturisească, prin cuvânt și faptă, iubirea smerită și milostivă a lui Hristos, „eliberatoare de egoism, dătătoare de pace și bucurie în familie și în comunitate”. Biserica îi consideră pe tineri nu doar viitorul, ci și prezentul activ și creativ al vieții bisericești și îi cheamă să fie căutători, trăitori și mărturisitori ai acestei iubiri.

Patriarhul Daniel subliniază că lucrarea pastoral-misionară de îndrumare a tinerilor trebuie să pornească de la convingerea că ei sunt „mare binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Familie, Biserică și Societate”. Formarea identității, întemeierea familiei creștine, nașterea și creșterea copiilor în valori perene, precum și educația în spiritul credinței sunt prezentate ca responsabilități comune ale familiei, Bisericii și școlii. De aici, importanța unei educații integrative, profesionale și spirituale, pentru viața Bisericii și a societății.

La final, Patriarhul se roagă ca Dumnezeu „să binecuvinteze pe toți studenții, profesorii și părinții lor, dăruindu-le multă sănătate și mult ajutor”.

Foto: basilica.ro


Intră acum și în grupul de