Un foișor din lemn aflat în spatele pensiunii Runcul Cailor, în extravilanul satului Mănăstirea Humorului, spre Poiana Micului, a ars vineri noaptea, 2 octombrie. Sesizarea a fost făcută prin 112 în jurul orei 23:43, iar la fața locului s-au deplasat lucrători ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Gura Humorului.

Foișorul, prevăzut în interior cu sobă și șemineu tip grătar, era cuprins de flăcări, cu pericol de propagare la fondul forestier.
Unul dintre turiștii cazați acolo le-a spus polițiștilor că, în cursul serii, împreună cu mai mulți tineri, făcuseră foc atât la sobă, cât și la șemineu, pentru preparate din carne. La un moment dat au intrat în pensiune și au lăsat focul nesupravegheat. Când au observat că incendiul se extindea la foișor, au încercat să-l stingă, dar nu au reușit și au cerut intervenția pompierilor.
La stingere au acționat două autospeciale de la substația Gura Humorului. După lichidare, sursa probabilă a fost stabilită ca jar sau scântei în aer liber.
A fost distrus în totalitate foișorul, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, inclusiv acoperișul din solzi bituminoși, tot de circa 50 de metri pătrați. Nu au existat victime omenești sau animale, ci doar pagube materiale.





