Acasă Social Bărbatul din Putna prins beat în trafic, reținut 24 de ore după...

Bărbatul din Putna prins beat în trafic, reținut 24 de ore după ce a refuzat testarea cu etilotestul și recoltarea de probe biologice

Polițiștii din Rădăuți au continuat cercetările într-un dosar deschis la 1 octombrie și au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat din comuna Putna, cercetat pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Urmărirea penală continuă sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Bărbatul a fost audiat vineri, 2 octombrie, în calitate de suspect, în prezența unui apărător ales. Prin ordonanță s-a dispus reținerea.

Faptele au fost constatate în noaptea de 1 octombrie, la ora 1:42, într-o acțiune comună a patrulelor de la Secția 3 Poliție Rurală Marginea, Secția 4 Poliție Rurală Gălănești, Compartimentul Rutier și Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți. Polițiștii au oprit, cu semnale luminoase și sonore, un autoturism Mercedes-Benz înmatriculat în România, care venea de pe drumul comunal Putna spre DN2H, în imediata apropiere a localității.

Șoferul s-a conformat și a oprit pe partea dreaptă. El emana halenă alcoolică, vorbea incoerent și nu își putea ține echilibrul. A refuzat să sufle în etilotestul omologat și a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea de probe biologice. A refuzat și prelevarea de sânge, deși i s-a adus la cunoștință că fapta constituie infracțiune. Din cauza stării de agitație psihomotorie, pusă pe seama consumului de alcool, a refuzat și amprentarea.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.