Doi bărbați s-au agresat duminică după-amiază, 4 octombrie, într-un bar din Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, cunoscut local drept „La Vasilache”. Polițiștii de la Secția 7 Poliție Rurală Mălini au fost sesizați prin 112 la ora 17:43, de un localnic din Cornu Luncii, că două persoane se lovesc reciproc.

Din verificări, conflictul a izbucnit în jurul orei 17:32, spontan, pe fondul consumului excesiv de alcool. Unul dintre bărbați l-ar fi amenințat pe celălalt. Acesta l-a lovit cu piciorul, iar cel amenințat a căzut pe pardoseală. Când primul s-a apropiat din nou, cu intenția de a-l lovi, bărbatul de la podea i-a aplicat o lovitură.
Două echipaje SAJ i-au preluat și i-au dus la Spitalul Municipal Fălticeni. Unul a fost diagnosticat preliminar cu lovitură la gamba dreaptă, celălalt cu traumatism cranio-cerebral ușor.
Ambii au fost informați că pot cere, unul față de celălalt, un ordin de protecție provizoriu, potrivit Legii nr. 24/2026, dar au refuzat.
Poliția a deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar cercetările continuă la Postul de Poliție Cornu Luncii.





