Acasă Social Accident în lanț pe strada Ștefan cel Mare din Gura Humorului. O...

Accident în lanț pe strada Ștefan cel Mare din Gura Humorului. O femeie a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs vineri, 9 octombrie 2026, în jurul orei 17:09, pe strada Ștefan cel Mare din orașul Gura Humorului.

Potrivit datelor furnizate de polițiști, un bărbat de 55 de ani din orașul Frasin, aflat la volanul unui autoturism Audi, care se deplasa dinspre Frasin către centrul orașului Gura Humorului, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de un autoturism Mercedes-Benz oprit în coloană. În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat într-un al treilea autovehicul, marca Mazda, aflat de asemenea în coloană.


În urma coliziunii, o femeie în vârstă de 31 de ani, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului Mercedes-Benz, a suferit leziuni și a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Aceasta a fost transportată inițial la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoștinței, ulterior fiind transferată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru investigații suplimentare.

Din cercetările preliminare efectuate la fața locului a rezultat că șoferul autoturismului Audi este responsabil de producerea accidentului, după ce nu a respectat distanța regulamentară față de vehiculul din față.

Toți cei trei conducători auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în fiecare caz, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au stabilit că șoferii purtau centurile de siguranță în momentul producerii accidentului. Pasagera rănită nu purta centura de siguranță pe bancheta din spate.

Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului continuă cercetările în acest caz. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.