Acasă Social Doi bărbați reținuți după ce au șantajat și jefuit un tânăr din...

Doi bărbați reținuți după ce au șantajat și jefuit un tânăr din Suceava. Ei au fost puși în libertate de un judecător de drepturi și libertăți

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Suceava, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, au reținut pentru 24 de ore doi bărbați bănuiți că au comis acte de șantaj și tâlhărie calificată asupra unui tânăr de 26 de ani din municipiu, profitând de starea sa de vulnerabilitate.

Totul a început în seara de 6 decembrie 2025, în jurul orei 21:00, când tânărul a reclamat la poliție că fusese amenințat și șantajat. Cu aproximativ o oră mai devreme, el se afla în stația TPL „Gara Burdujeni”, cu intenția de a lua autobuzul numărul 2, când a fost abordat de un bărbat pe care îl cunoștea doar din vedere. Acesta i-a cerut 50 de lei, iar când tânărul i-a spus că nu are bani la el, bărbatul l-a amenințat că, dacă nu îi dă suma, va intra peste el în casă, îi va tăia degetele și îi va face rău și prietenei. Speriat, tânărul s-a urcat în autobuz și a mers direct la poliție.

Din declarațiile sale a reieșit că îl mai întâlnise pe acel bărbat, care din vara anului 2025 locuia pe strada Putna din Suceava. De fiecare dată când se intersectau, bărbatul îi cerea bani. Uneori primea, alteori, când tânărul refuza sau nu avea asupra sa, recurgea la amenințări. Polițiștii au deschis dosar penal pentru șantaj.

A doua zi, autorul a fost identificat ca fiind un bărbat de 38 de ani din Dolheștii Mici, fără forme legale de ședere în Suceava. Au fost ridicate imagini de pe camerele de supraveghere, iar o expertiză criminalistică a vocii a confirmat implicarea acestuia în incidentul din 6 decembrie.

Investigațiile au continuat, iar pe 14 octombrie 2026 polițiștii au organizat o acțiune de flagrant. Tânărul, care avea asupra sa 400 de lei marcați prin fotografiere, a fost abordat în fața magazinului S.C. Cîmpan S.R.L. de pe strada Jean Bart de către același bărbat de 38 de ani, împreună cu un alt bărbat de 25 de ani din comuna Berchișești. Profitând de handicapul mental accentuat al victimei, cei doi au exercitat constrângere fizică și morală pentru a-i lua bani „pentru cafele”. Bărbatul de 38 de ani l-a amenințat cu acte de violență, simulând o lovitură de cuțit (fără a avea cuțitul asupra sa), i-a verificat buzunarele și i-a cerut insistent bani. Sub presiunea amenințărilor verbale repetate, tânărul a cedat și i-a înmânat o bancnotă de 100 de lei celui de 25 de ani, care s-a dus apoi la magazinul din apropiere și a cumpărat patru cafele.

În urma acestor probe, pe 15 octombrie urmărirea penală a fost extinsă și pentru infracțiunea de tâlhărie calificată. A doua zi, 16 octombrie, au fost puse în executare două mandate de aducere, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava. După audiere, față de cei doi suspecți a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar un judecător de drepturi și libertăți a dispus punerea lor în libertatate respingând ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de șantaj (două acte materiale, în sarcina bărbatului de 38 de ani) și de tâlhărie calificată (în sarcina ambilor), ambele cu aplicarea dispozițiilor privind circumstanțele agravante și concursul de infracțiuni. Dosarul este instrumentat de polițiștii Biroului Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz.