Acasă Social Detaliile accidentului dintre o ambulanță și o motocicletă pe strada Ana Ipătescu...

Detaliile accidentului dintre o ambulanță și o motocicletă pe strada Ana Ipătescu din Suceava: ambulanța se deplasa la un pacient care acuza dureri în piept

Luni, 26 octombrie 2026, în jurul orei 18:16, pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, la intersecția cu strada Tipografiei, s-a produs un accident de circulație între o ambulanță aflată în misiune de urgență și un motociclu. Evenimentul a fost semnalat printr-un apel la numărul de urgență 112, polițiștii rutieri deplasându-se la fața locului, unde cele două vehicule nu se mai aflau, acestea fiind îndepărtate în urma intervenției echipajului medical.

Din primele verificări a reieșit că ambulanța marca Volkswagen se deplasa în regim de urgență, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, din direcția străzii Ștefan cel Mare către Calea Unirii, către localitatea Corocăiești, comuna Verești, pentru acordarea de îngrijiri medicale unui pacient care acuza dureri în piept. La intersecția cu strada Tipografiei, conducătorul ambulanței, un bărbat de 46 de ani din municipiul Suceava, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontal-laterală cu motociclul marca Yamaha care se afla în staționare pe banda de preselecție către strada Tipografiei.

Conducătorul motociclului, un tânăr de 16 ani din municipiul Suceava, a suferit vătămări corporale ușoare, fiind diagnosticat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Suceava cu traumatism la genunchiul drept și antebrațul drept. Echipajul ambulanței i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului, după care l-a transportat la spital cu același vehicul. Pasagerul de pe motociclu, un alt tânăr de 16 ani din municipiul Suceava, nu a suferit leziuni și a refuzat transportul la unitatea medicală.

Ambulanța a prezentat avarii în partea din față și pe lateral dreapta. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, cercetările continuând pentru stabilirea exactă a împrejurărilor producerii accidentului.

#AccidentRutier #Suceava #AnaIpatescu #Ambulanță #Motociclu #PolițiaSuceava #VătămareCorporalăDinCulpă #NewsBucovina