Acasă Social Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat cu moartea fratele pe fondul...

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat cu moartea fratele pe fondul unui conflict legat de o moștenire. Polițiștii au emis ordin de protecție

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Mălini, după ce ar fi amenințat cu moartea de fratele său în contextul unui conflict privind proprietatea unei locuințe. În cauză a fost emis și un ordin de protecție provizoriu.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul a fost sesizat prin numărul unic de urgență 112 în dimineața zilei de 27 octombrie 2026. Apelantul a reclamat că nu poate intra în locuință și că este amenințat cu moartea.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că victima, un bărbat care locuiește în prezent în Elveția și revine periodic în țară, ar fi fost amenințată de fratele său pe fondul unei dispute privind dreptul de proprietate asupra unei case din comuna Mălini.

Conform anchetatorilor, între victima amenințărilor și proprietarul inițial al imobilului fusese încheiat anterior un contract de întreținere viageră, prin care locuința a fost transmisă în proprietatea acestuia. După decesul proprietarului, survenit în luna octombrie, au apărut tensiuni între membrii familiei cu privire la situația imobilului.

Polițiștii au stabilit că primul episod de amenințare ar fi avut loc în seara zilei de 25 octombrie, la biserica unde era depus trupul neînsuflețit al proprietarului decedat. Potrivit declarațiilor victimei, fratele său i-ar fi adresat amenințări cu moartea deoarece refuza să renunțe la dreptul de proprietate asupra locuinței.

Bărbatul a formulat plângere penală pentru infracțiunea de amenințare, însă nu a solicitat tragerea la răspundere penală pentru alte fapte reclamate, respectiv furt între rude și violare de domiciliu.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu valabil 120 de ore. Prin măsura dispusă, suspectului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de victimă, de membrii familiei acesteia și de locuința acesteia.

Ulterior, la data de 28 octombrie 2026, anchetatorii au dispus continuarea urmăririi penale față de suspect pentru două infracțiuni de amenințare. În aceeași zi a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.