Intră acum și în grupul de
Potrivit sursei, scopul proiectului constă în formarea la copiii de 12-14 ani a unor abilităţi de viaţă, necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile privind consumul de tutun, alcool şi droguri. De asemenea, se urmăreşte formarea de abilităţi generale privind consolidarea relaţiilor familiale, controlul şi soluţionarea conflictelor, precum şi exersarea comunicării în familie. Planul de implementare al Proiectului naţional „Necenzurat” vizează desfăşurarea unor activităţi în perioada martie 2013 – iunie 2014 – Implementarea proiectului la două clase pilot de la Şcoala Generală nr. 3 Suceava, de către specialişti ai CPECA Suceava şi CJRAE Suceava formaţi la nivel naţional; Acreditarea cursului de formare prin Casa Corpului Didactic Suceava şi formarea a 20 de consilieri educativi; Implementarea proiectului în unităţile de învăţământ de către cadrele didactice formate.