Intră acum și în grupul de
Potrivit sursei citate, rezultatele foarte bune obţinute de acesti elevi au plasat învăţământul biologic sucevean între primele zece judeţe ale ţării.
Astfel, cel mai bun rezultat a fost obţinut de Nicolae Andronic-Gorcea, elev în clasa a IX-a, la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, care a fost distins cu Premiul al II-lea naţional. Elevul este pregătit de doamna profesor Ramona Morar.
Un rezultat remarcabil a obţinut şi Anca Diana Niculică, elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, fiind distinsă cu Menţiune, obtinand al treilea punctaj la nivel naţional. Pregătirea elevei a fost coordonată de doamna profesor Carmencita Obreja.
In document se mai arata ca ceilalţi trei elevi care au reprezentat judeţul Suceava (Lavinia Isabela Ivan, de la Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, Diana Valentina Ciocan, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava şi Ştefan Dascălu, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava) au avut rezultate foarte bune, fiind plasaţi la finalul concursului în prima jumătate a clasamentului naţional.
Lotul județean a fost însoțit de doamna profesor Carmen Constantineanu, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava.