Activitati educative si schimburi de experienta pentru elevii de la Palatul Copiilor Suceava

DSCN8855Săptămâna „ Să știi mai mult, să fii mai bun” a debutat pentru elevii din Palatul Copiilor Suceava, cu multe acțiuni care mai de care mai atractive, pregătite de colectivul de cadre didactice, informează într-un comunicat de presă, Biatrice – Liliana Choleva, director în cadrul instituţiei sucevene.

Potrivit sursei, activitățile au început cu vizite de documentare, ore deschise/demonstrative, atât pentru copiii din Palat, cât și pentru cei din alte școli ale municipiului, continuând cu parteneriate, în cadrul cărora au avut loc ateliere deschise de lucru la – Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Suceava, Școala cu clasele I-VIII, Nr.8 Suceava, Grupul școlar Dumbrăveni, Școala gimnazială Calafindești.

În cadrul acestor activităţi, profesorii de la Palat – Cristina Hreamătă, Cristina Maxim, Marcela Reuț, Ileana Voinoiu, Petronela Rusu, Alina Șandru, Mihai Lungoci, Oana Popescu, Mihaela Schiotis, Mirela Duminică, Aida Petre, Mărioara Salup, Liviu Maftean şi Biatrice Choleva au prezentat și au realizat împreună cu copiii din instituțiile partenere, lucrări de artă plastică, design vestimentar, artă textilă, tapiserie, origami și nu numai, lucrări pe care copiii le-au finalizat în timpul activităților și pe care apoi le-au păstrat._DSC0005

În document se arată că acțiuni deosebite s-au derulat şi în cadrul cercului de limbă engleză, condus de prof. Carolina Vieriu, cea care a invitat copiii și părinți la „o ceașcă de ceai” și la frumoase acțiuni găzduite de Librăria Cărturești, iar la cercul de Pictură la atelierele interactive, făcând o paralelă între părinți și copii, pentru a vedea care dintre ei sunt mai talentați.

Tot săptămâna trecută, proiectul Extrașcoala a dus profesorii din Palat în Școala Zamostea unde pe parcursul a mai bine de patru ore, copiii din instituţia gazdă au fost martori și participanți la activitățile practice din cadrul atelierelor deschise, dar și la jocurilor educative organizate cu scopul dezvoltării competențelor cheie.

Pentru că prevenirea este un factor important și de această dată, IPJ Suceava, prin purtătorul de cuvânt insp. pr. Ionuț Epureanu, Serviciul rutier Suceava, prin insp. pr. Anamaria Lomicovschi, Șc. de șoferi Auttosete și Asociația Alecs Group Suceava, prin psiholog Alecsa Constantin și Palatul Copiilor Suceava reprezentat de inst. Biatrice Choleva, au poposit în școli și grădinițe din municipiu și din localități învecinate unde au desfășurat activități pe linia Educației rutiere._DSC0001

Pentru ca săptămâna să fie completă, duminică 7 aprilie, Asociația de luptă Antidrog în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar al Județului Suceava și Palatul Copiilor Suceava au organizat pe esplanada Casei de Cultură, prima ediție a propiectului „Sport contra droguri”. Deși a fost o zi friguroasă, copiii s- au încălzit cu diverse activități sportiv-distractive, iar la final și-au pus gândurile bune într-un mănunchi de baloane colorate care purtate de vânt au avut menirea să ducă departe visele lor pentru o lume mai bună, lipsită de droguri.