Dezbatere publica pe tema legii de modificare a Codului Silvic, la USV


Intră acum și în grupul de

USV

Asociaţia Biosilva în parteneriat cu Coaliţia pentru Mediu din România, Facultatea de Silvicultură din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Clubul Eco-Montan “Origini Verzi” şi Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR) sucursala Suceava organizează miercuri, 17 aprilie 2013, ora 11.00, în Corpul E al Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava o dezbatere publică pe tema legii de modificare a Codului Silvic.

„Având în vedere stadiul avansat de pregătire al legii care propune modificări majore ale Codului Silvic şi perioada de doar 10 zile oferită de către ministrul delegat pentru pentru Ape, Păduri şi Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, doamna Lucia Varga, am iniţiat această dezbatere publică cu scopul de a cunoaşte şi centraliza punctele de vedere ale tuturor actorilor implicaţi în domeniul forestier şi de mediu din judeţul Suceava, pentru a le putea comunica ministerului până pe data de 18 aprilie 2013.

În condiţiile în care legea care propune modificări importante Codului Silvic afectează gestionarea durabilă a pădurilor care reprezintă peste 27% din suprafaţa ţării, factorii economici din domeniul forestier şi poate crea unele prejudicii din punct de vedere ecologic, au fost invitaţi să participe la această dezbatere reprezentanţi ai ASFOR Sucursala Suceava, Direcţiei Silvice Suceava, ITRSV, asociaţiilor proprietarilor de păduri din judeţele Suceava şi Botoşani, ocoalelor silvice private, ONG-urile de mediu active din judeţul Suceava, Agenţia de Protecţie a Mediului Suceava, Garda de Mediu Suceava, Prefectura Judeţului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Administraţia Parcului Naţional Călimani, precum şi specialişti în domeniul silvic de la Facultatea de Silvicultură din Suceava”, arată organizatorii, într-un comunicat de presă.


Intră acum și în grupul de