Intră acum și în grupul de
Potrivit sursei citate, România a fost reprezentată de doi elevi: Andrei Hlămagă din Şcheia, Suceava, la secţiunea „Articole”, categoria de vârstă 11 – 14 ani şi Emanuela Popa din Bacău, la categoria de vârstă 15 – 18 ani.
În comunicatul de presă remis din partea Centrului Carpato – Danubian de Geoecologie din România se precizează că la secţiunea „Water”, a participat „spionul de mediu” Andrei Hlămagă, de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Şcheia, cu articolul „Scheianul – A Polluted Stream” (Şcheianul – un pârâu poluat), care a obţinut locul al II – lea, pe primul loc situându-se o elevă din Cipru.
Articolul realizat a avut ca sursă de inspiraţie Proiectul Pârâul Şcheianul – un pârâu poluat, cu care elevii din şcoala suceveană au participat la Concursul judeţean de proiecte şcolare, desfăşurat în luna iunie 2012, iniţiat de Garda Naţională de Mediu – comisariatul Regional Suceava, unde au obţinut premiul I.
Prin acest proiect, cei 22 de elevi, împărţiţi în mai multe echipe, au identificat o problemă reală de mediu din comuna lor, problemă pe care au încercat să o soluţioneze.
În cadrul proiectului au fost evaluate nevoile comunei Şcheia privind calitatea şi sistemele de distribuţie a apei potabile, racordarea tuturor cetăţenilor la reţeaua oraşului Suceava, sistemele de canalizare şi epurare a apei uzate şi raportul preţ/calitate.
Prin acest proiect, cei 22 de elevi au dorit să crească gradul de participare, de implicare şi de educare a tuturor cetăţenilor comunei.
Proiectul a fost susţinut şi de Primăria comunei Şcheia, prin primarul Vasile Andriciuc, care a spus că va încerca să implementeze un proiect de transformare a pârâului Şcheianul şi a Cetăţii Şcheia într-un parc de agrement, prin regularizarea cursului pârâului şi prin amenajarea acestor zone care ar putea deveni o oază de linişte şi aer proaspăt la poalele cetăţii medievale din Şcheia.